Normalizarea copiilor în mediul Montessori

Nico şi Lucica, educatoare în Turnu Severin, se întâlnesc săptămânal şi discută despre copii. Prima întrebare a Lucicăi nu este de genul: "Cum stă Gigel cu număratul?", ci "L-ai normalizat pe Gigel?". Ce va fi vrând să spună? Toţi ştim ce înseamnă o deviaţie fizică. Dacă un copil se naşte cu un picior răsucit sau cu cocoaşă, spunem că nu e normal, are o deviaţie, adică nu e în norma speciei şi mergem cu el la medic să-l aducem la normal. Deviaţiile de la normalitatea mentală sunt însă mai greu de recunoscut direct, pot doar fi inferate din anumite comportări ale copilului care se abat de la normal.

Dezordinea, nesupunerea, neastâmpărul, lăcomia, egoismul, timiditatea, complexul de inferioritate, certurile, capriciile, refugiul în inchipuire, alipirea de poala mamei, instabilitatea, nervozitatea, bâlbâiala, frica, dorinţa de putere sunt deviaţii de la normalitatea mentală. Nico şi Lucica ştiu că aceste comportamente nu sunt înnăscute, ci apar în primii ani de viaţă atunci când voinţa copilului de a se mişca a fost inhibată din exterior şi când voinţa adultului a fost substituită în mod nenecasar celei a copilului. Ele mai ştiu că, aşa cum un pom poate fi îndreptat când a crescut strâmb datorită condiţiilor deficitare din mediu doar când este destul de mic, deviaţiile psihice pot fi corectate doar până la vârsta de 6-7 ani. La această "corectare" se gândesc cele două educatoare când vorbesc despre normalizare.

Dar, oare ştim noi cu adevărat care sunt caracteristicile normalităţii mentale, nu numai la adult, dar în fiecare stadiu al dezvoltării umane? Cele două recunosc un copil normal psihic dacă:

  • iubeşte ordinea din mediu şi are dorinţa de a o păstra până în cele mai mici amănunte;
  • iubeşte munca înţeleasă ca orice activitate care implică întreaga personalitate a copilului având scopul inconştient de a construi personalitatea;
  • denotă o concentrare spontană profundă care e un fenomen al creşterii şi un aspect al intelectului care astfel se construieşte prin schimburi necontenite cu lumea din afară prin:
  • trăirea în realitate, nu în închipuiri, realitatea externă fiind temelia, preluată întâi prin simţuri şi mişcare, mai târziu prin raţiune;
  • dragostea pentru linişte şi activitate psihică solitară, ca rezultat al concentrării, sau, mai târziu, în grupuri formate spontan;
  • sublimarea instinctului de posesivitate, pentru că, în mod natural, copilul nu e interesat de un obiect, ci atenţia îi e atrasă de cunoaşterea acestuia;
  • puterea de a acţiona prin alegere proprie, nu doar din simplă curiozitate, adică având un scop;
  • ascultarea voită nu impusă, care se obţine prin:
  • independenţă şi iniţiativă;
  • auto-disciplină spontană care e rodul activităţii libere şi nu poate fi separată de libertate, şi
  • bucuria care străluceşte pe feţele copiilor, care, mai mult decât simpla plăcere, e o emoţie profundă şi misterioasă, pe care natura ne-o dă ca răsplată atunci când ne-am folosit facultăţile psihice în mod corect.

Cum ajung cele două educatoare la aceste caracteristici? Cheia care deschide comorile latente din sufletul copilului este concentrarea prin care cele două fluvii de energie - fizică şi mentală - separate prin intervenţia ignorantă a adulţilor, sunt reunite din nou.

Gigel, noul venit în grădiniţă, e nedisciplinat, neascultător, mişcările lui sunt dezordonate, dacă nu e supravegheat îi deranjează pe ceilalţi, într-un cuvânt elementele personalităţii lui sunt în conflict cu el însuşi şi cu lumea socială. Această stare a lucrurilor poate dura mai puţin sau mai mult timp, dar, indiferent de timp, va sfârşi în acelaşi mod: dacă educatoarea îşi face datoria corect, dacă îl tratează cu un amestec de fermitate şi respect, dacă îi prezintă fără odihnă diverse activităţi şi materiale, dacă-l încurajează fără să-l constrângă, dacă-l lasă să hoinărească liber prin clasă (având grijă să nu-i disturbe pe ceilalţi) şi dacă îl lasă să-şi aleagă propria ocupaţie (între anumite limite ştiute de educatoare), atunci într-o zi se va aşeza serios la lucru arătând primul sâmbure de concentrare. Acesta este începutul salvării; Gigel nu ştie dar Nico da. Şi-i răspunde Luciei: L-am pus cu picioarele pe calea care duce la normalitate.

Probabil că e greu de crezut. Puteţi să le întrebaţi pe cel două educatoare. Le găsiţi la Şcoala nr. 7 şi Grădinița nr. 22 din Drobeta Turnu Severin. Au fost instruite în metoda Montessori prin Asociaţia Alternative Pedagogice.

Leave your comment

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

CONTACT

“A lăsa copilul să facă ce-i place când nu și-a dezvoltat nicio capacitate de autocontrol, înseamnă a trăda ideea de libertate.”

  • Adr: Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți
  • Tel: +40723.249.065
  • Email: office@apaeducational.org
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…