-->

Ce este APA ?

Asociația Alternative Pedagogice, cunoscută cu acronimul APA (Association for Pedagogical Alternatives) este o organizație educațională, independentă, apolitică, non-guvernamentală și non-profit înființată în 1997. APA a fost fondată de profesorul Marcel Căpraru pentru a prelua proiectul Montessori to Romania (MTR) pe care  îl inițiase personal, dar care, prin amploarea sa, devenise dificil de administrat de către o singură persoană. Proiectul MTR începuse în 1995 cu înscrirea profesorului M. Căpraru și a două educatoare (Ramona Buzatu, Alexandra Vladu) din Drobeta Turnu Severin la cursul de instruire Montessori Primary (3-6 ani) la Ohio Montessori Training Institute din Cleveland. În anul 2000, Marcel Căpraru și Ramona Buzatu (Veleanu) au participat la Congresul European Montessori de la Aachen (Germania), devenind membri fondatori ai organizației Montessori-Europe.

Membrii fondatori ai APA au fost cei 21 de părinți din Drobeta Turnu Severin ai căror copii fuseseră înscriși la prima grupă de grădiniță Montessori din România postbelică, deschisă în 1996. În perioada 1997-1999, APA a organizat primul curs de instruire Montessori din România în parteneriat cu Montessori Teacher Collaborative din Cleveland, SUA. În 2005 a luat ființă Editura APA care are ca obiectiv principal traducerea și publicarea operei Mariei Montessori în limba română precum și proiectarea și adaptarea materialelor educaționale Montessori la specificul limbii române.

APA a participat ca partener la numeroase proiecte europene (Arion, Grundtvig, Comenius Multilateral, Daphne III, Erasmus), In perioada 2008-2010 a inițiat și coordonat la nivel european, proiectul Comenius Multilateral TELL.VIT (Teaching Learning to Learn.Virtual Trainer)

APA este deschisă tuturor celor interesați de alternative la sistemul de învățământ tradițional, indiferent de naționalitate, cetățenie, religie, profesie, rasă, sex sau vârstă.

APA are ca scop inițierea și desfășurarea de activități pentru diseminarea și implementarea alternativelor pedagogice în învățământul preuniversitar, universitar și în domeniul educației adulților pentru a contribui la dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic, intelectual, moral, emoțional, spiritual și profesional a copiilor, tinerilor și adulților.

  “Cel mai mare semn al succesului pentru un educator este să poată spune:
"Acum copiii lucrează ca și cum eu n-aș exista.” 

Maria Montessori

1401 Views
Marcel Capraru

CONTACT

“A lăsa copilul să facă ce-i place când nu și-a dezvoltat nicio capacitate de autocontrol, înseamnă a trăda ideea de libertate.”

  • Adr: Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți
  • Tel: +40723.249.065
  • Email: office@apaeducational.org
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…